NOTE EXPLICATIVE LA SITUATIILE FINANCIARE
PENTRU EXERCITIUL FINANCIAR INCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2024
(toate sumele sunt exprimate in RON, daca nu este specificat altfel)
11
3. POLITICI CONTABILE MATERIALE (continuare)
Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 2844/2016, cu modificarile ulterioare, este in conformitate cu
Standardele Internationale de Raportare Financiara (Standarde Contabile IFRS) adoptate de Uniunea
Europeana, cu exceptia IAS 21 Efectele variatiei cursurilor de schimb valutar cu privire la moneda functionala,
a prevederilor IAS 20 Contabilitatea subventiilor guvernamentale cu privire la recunoasterea veniturilor din
certificate verzi, cu exceptia IFRS 15 Venituri din contractele cu clientii cu privire la veniturile din taxe de
conectare la reteaua de distribuire.
Aceste exceptii nu au impact asupra situatiilor financiare ale Societatii.
Bazele intocmirii
Situatiile financiare individuale au fost intocmite pe baza costului istoric, cu exceptia imobilizarilor corporale
care sunt evaluate la valoarea reevaluata, dupa cum este descris in politicile contabile de mai jos. Costul istoric
este in general bazat pe valoarea justa a contraprestatiei efectuate in schimbul activelor.
Situatiile financiare sunt prezentate in lei romanesti („RON”) si toate valorile sunt rotunjite la cel mai apropiat
RON, cu exceptia cazului in care este indicat altfel.
Principiul continuitatii activitatii
Situatiile financiare ale Societatii au fost intocmite pe baza principiului continuintatii activitatii care presupune
ca Societatea isi va putea desfasura activitatea curenta in perioada viitoare. Anul 2024 a fost dominat de
conflictul dintre Rusia si Ucraina. In acest context, Societatea nu a fost direct afectata de conflict, ci indirect,
urmare a cresteriilor preturilor la materii prime si materiale, energie si gaz. Pentru a evalua aplicabilitatea
acestei ipoteze, Conducerea Societatii a analizat previziunile privind fluxurile de numerar ce rezulta din
translatarea relatiilor comerciale existente si viitoare. Pe baza acestei analize, ce au avut in vedere si contextul
economic actual, conducerea considera ca Societatea va putea continua sa isi desfasoare activitatea in
perioada viitoare si, prin urmare, aplicarea principiului continuitatii activitatii in intocmirea situatiilor financiare
este justificat.
In 2024, Societatea a inregistrat profit net in valoare de 16.158.631 RON (2023: 11.146.661 RON). Societatea
este in prezent dependenta de activitatea cu doi clienti locali principali. Cifra de afaceri cu acesti clienti pentru
2024 reprezinta 71,09% din cifra de afaceri totala a Societatii (2023: 64%). Cu toate acestea, conducerea
Societatii considera ca acest aspect nu constituie un impediment, avand in vedere natura specializata a
serviciilor furnizate precum si existenta de comenzi incheiate cu acesti parteneri pentru perioadele urmatoare,
care ii asigura suficiente venituri. De asemenea, Societatea intentioneaza sa inceapa sa isi dezvolte activitatea
in industria civila, si in acest sens are in vedere o serie de investitii semnificative in perioadele viitoare.
Evaluarea la valoarea justa
Societatea evalueaza si recunoaste la valoarea justa anumite active nefinanciare, cum ar fi terenurile, cladirile
si alte constructii, instalatiile tehnice, echipamentele, mijloacele de transport (inclusiv drepturile de utilizare ale
acestor active), precum si mobilierul, aparatura birotica si echipamentul de protectie. De asemenea, valorile
juste ale instrumentelor financiare evaluate la cost amortizat sunt estimate in scopul prezentarii informatiilor.
Valoarea justa este pretul care ar fi primit pentru a vinde un activ sau platit pentru a transfera o datorie intr-o
tranzactie obisnuita intre participantii din piata la data evaluarii. Evaluarea la valoarea justa se bazeaza pe
prezumtia ca tranzactia de vanzare a activului sau transferul datoriei are loc fie:
• pe piata principala pentru activ sau datorie, sau
• in absenta unei piete principale, pe cea mai avantajoasa piata pentru activ sau datorie.