Reparație

REPARATIE

Zonă de reparații

Zona unde am organizat activitatea de reparatii cuprinde un spatiu pentru primire produse, un spatiu pentru demontare-remontare, un spatiu pentru triaj si un spatiu pentru control nedistructiv. Reparatiile curente si reparatiile capitale ale motoarelor le efectuam in conformitate cu ultimele tehnologii. Etapele activitatii de reparatie respecta cerintele tehnologiei aprobate respectiv: dezasamblare produse, curatire si spalare, control vizual al componentelor, control dimensional si/sau control nedistructiv. Dupa analiza rezultatelor si in conformitate cu rapoartele tehnice, specialistii din sectia de montaj – probe inlocuiesc piesele care nu mai pot fi reparate, aplica buletinele service, reasambleaza produsele si fac testele necesare. In Turbomecanica avem capacitati unele unice in Europa pentru testare respectiv standuri de testare pentru echipamentele si accesoriile instalatiilor de combustibil, ulei sau hidraulice, echipamente pentru echilibrare si pentru supraturatie, standuri de incercare turboreactoare si turbomotoare. Proceduri similare aplicam si transmisiilor mecanice pentru elicopter.

Motoare și transmisii mecanice pentru elicopter

Asamblarea componentelor, subansamblelor si asamblarea finala le efectuam intr-un spatiu dedicat in cadrul Sectiei Montaj- Probe , utilizand echipament dedicat, complex si de precizie. Avem echipamente de echilibrare (arbori, discuri, ansamble rotative) si echipamente pentru teste de supraturatie.

Dotarea Sectiei Montaj – Probe permite reparatia si a altor motoare, din aceeasi familie de motoare sau de marimi similare cu cele aflate in productia curenta.

Transmisiile mecanice pentru elicopter sunt complet dezasamblate, controlate dimensional si vizual, inspectate nedistructiv si apoi reasamblate conform cerintelor specifice.

In Sectia Montaj – Probe lucreaza ingineri absolventi ai facultatii de inginerie aerospatiala si mecanici de aviatie toti specialisti de inalta calificare si experienta.

Standuri de încercări

In zona de testare  exista standuri de incercare pentru turboreactoare mici si medii realizate cu echipamente de la Central Engineering Company (Minneapolis).

Standul de incercare pentru turbomotoare avand o configuratie clasica cu motorul plasat la nivelul solului, permite testarea de motoare cu puterea  pana la 2000 Kw.

Standul de incercare pentru turboreactoare, avand jugul de prindere motor ridicat la inaltime, permite testarea motoarelor cu tractiune pana la 10000 daN.

Exista standuri dedicate pentrui testarea cutiilor de transmisie pentru elicopter, atat pentru rotorul principal cat si pentru rotorul spate.

Exista standuri de incercare a agregatelor pentru sistemele de combustibil (blocuri regulatoare, pompe de combustibil, injectoare) pentru sistemele de ulei (pompe) si echipamentele electrice ca si pentru supraturarea discurilor  si echilibrarea rotoarelor.

TURBOMECANICA